Uree serica

Uree serica

Uree serica
 
Informatii generale
Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniti din scindarea in stomac si intestin a proteinelor, sub actiunea fermentilor proteolitici si absorbtia acestora prin peretele intestinal. Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar si tesutul in curs de crestere (de exemplu, tesutul embrionar sau tumoral) are proprietatea de a forma uree din arginina. Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare glomerulara; 40-60% redifuzeaza in sange in functie de fluxul tubular si de hormonul antidiuretic (ADH).
Ureea din sange si urina variaza in raport direct proportional cu alimentatia proteica si invers proportional cu anabolismul celular din cursul starilor de crestere, graviditate, convalescenta. De asemenea, concentratia plasmatica a ureei depinde de perfuzia renala: in prezenta diurezei redifuzia ureei in sange din tubii renali distali este minima, o cantitate mare de uree este excretata in urina si nivelul ureei serice ramane scazut; daca este prezenta antidiureza, ca in sete, exsicoza, insuficienta cardiaca oligurica, ureea redifuzeaza din tubii distali in sange, iar nivelurile plasmatice ale ureei cresc. Niveluri persistent crescute ale ureei serice indica alterarea semnificativa a ratei filtrarii glomerulare. La un aport proteic normal de 100 g/zi si perfuzie renala normala, niveluri crescute ale ureei serice nu se intalnesc pana cand rata filtrarii glomerulare nu scade la 30 mL/min.
In laborator se determina atat ureea serica propriu-zisa cat si portiunea azotata a ureei: ureea nitrogen (BUN).
Recomandari pentru determinarea ureei serice – diagnosticul insuficientei renale; diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala pe baza raportului uree/creatinina; in insuficienta renala terminala, intrucat semnele urotoxice se coreleaza bine cu nivelul ureei; monitorizarea succesului dietei hipoproteice in insuficienta renala cronica; monitorizarea hemodializei
Pregatire pacient –  à jeun (pe nemancate) sau postprandial
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; 1 an la -20°C.
Valori Normale:
• uree: 40-50 mg/dl
 
Interpretarea rezultatelor
-o valoare scazuta a ureei, de 6-8 mg/dL, se asociaza frecvent cu o stare de hiperhidratare;
-o valoare de 10-20 mg/dL indica o functie glomerulara normala;
-resterea ureei sanguine la 50-150 mg/dL presupune o afectare semnificativa a functiei renale
-o valoare marcat crescuta a ureei, de 150-250 mg/dL, indica o afectare severa a functiei glomerulare.
-In insuficienta renala cronica valorile ureei sanguine se coreleaza mai bine cu simptomele de uremie decat cele ale creatininei serice
 
 
Cresteri
-scaderea perfuziei renale (azotemie prerenala): insuficienta cardiaca congestiva, hemoragie digestiva, soc, deshidratare;
-afectiuni renale, acute sau cronice (azotemie renala): glomerulonefrite, pielonefrite;
- obstructii ale tractului urinar (azotemie postrenala);
- intensificarea catabolismului proteic (valorile creatininei serice raman neschimbate): arsuri, neoplazii, stari febrile prelungite, stres, IMA
-diabet zaharat cu cetoacidoza
 
Scaderi
-afectiuni hepatice severe (insuficienta hepatica): toxice, infectioase; acromegalie;  malnutritie;  malabsorbtie; hormoni anabolizanti;
-SIADH (sindromul secretiei inadecvate de ADH-hormon antidiuretic)1;
-hiperamoniemiile ereditare (ureea este virtual absenta in s

 

Articole Similare

Social Media Tabs